Anorgasmia face parte din categoria tulburărilor sexuale, fiind numită și disfuncție orgasmică. Este caracterizată de lipsa orgasmului în timpul oricărui tip de act sexual și are o frecvență mai crescută în rândul femeilor. Anorgasmia nu afectează actul sexual în sine, însă îi privează pe pacienți de plăcerea intensă conferită de orgasm, iar acest fapt creează frustrare. În astfel de situații, această frustrare ajunge mai devreme sau mai târziu să se manifeste negativ și în plan psihic.
În ceea ce privește cauzele anorgasmiei cel mai adesea acestea sunt de natură psihică, însă există și numeroase cazuri când această disfuncție are la bază anumite condiții medicale sau tratamentele administrate în cazul acestora.
Există mai multe tipuri de anorgasmie pe care le vom descrie în detaliu într-un capitol special, iar în funcție de cauze, o astfel de tulburare poate fi tratată.
Ce este anorgasmia ?
Anorgasmia este o disfuncție sexuală destul de rară, iar conform ediției a 5-a a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, anorgasmia este definită ca fiind absența sau întârzierea orgasmului după o perioadă normală de excitare sexuală, în condițiile în care acest fapt nu are la bază alte probleme medicale.
Există două categorii principale de anorgasmie respectiv anorgasmia primară și cea secundară. În primul caz este vorba de persoane care nu au experimentat niciodată orgasmul de la debutul vieții sexuale, în timp ce anorgasmia secundară apare pe parcurs, fiind determinată de anumite cauze apărute după debutul vieții sexuale.
De asemenea, anorgasmia poate fi și situațională, în cazul în care o persoană poate experimenta orgasmul în anumite circumstanțe sau contexte. De exemplu, se poate vorbi de anorgasmie situațională dacă o persoană poate ajunge la orgasm doar prin masturbare sau printr-o altă practică sexuală.
În cazul în care o persoană nu poate ajunge la orgasm prin orice mijloace se poate vorbi de anorgasmie generală, caracterizată de absența totală a orgasmului.
Cauzele anorgasmiei
Anorgasmia are o incidență mai ridicată în rândul femeilor, statisticile medicale indicând că între 10% și 15% dintre acestea se confruntă cu o astfel de problemă, în timp ce între 33% și 50% au orgasm doar ocazional și sunt nemulțumite de intensitatea acestuia.
În cazul bărbaților, incidența anorgasmiei este de aproximativ 10%, iar o bună parte dintre cei care suferă de forma primară a acestei disfuncții nu sunt deloc deranjați de acest fapt, obținând un nivel ridicat de satisfacție pe parcursul actului sexual.
În ambele situații, cea mai frecventă cauză o constituie anxietatea sexuală, adică o îngrijorare exagerată cu privire la performanțele sexuale.
De asemenea, atât în cazul bărbaților cât și al femeilor, stresul, emoțiile negative, traumele suferite în copilărie, anxietatea și depresia sunt cele mai frecvente cauze psihologice care pot duce la apariția anorgasmiei.
Totodată, masturbarea excesivă cauzează frecvent anorgasmie situațională, pacienții nemaifiind capabili să obțină orgasm decât prin masturbare, care le oferă o stimulare mai intensă decât actul sexual în sine.
Există și cauze fiziologice, care diferă în funcție de sex, după cum urmează:
Cauze fiziologice la femei
În cazul femeilor, afecțiunile care afectează terminațiile nervoase de la nivelul pelvisului sunt principalele cauze fiziologice care pot duce la apariția anorgasmiei iar dintre acestea putem menționa: neuropatia diabetică, scleroza multiplă și leziunile la nivelul măduvei spinării.
De asemenea, afecțiunile endocrine care determină dezechilibre hormonale sunt o altă cauză de apariție a unei astfel de tulburări, precum și anumite boli cronice. Nu în ultimul rând, infecțiile urinare, afecțiunile genitale și bolile cu transmitere sexuală pot duce la rândul lor la apariția anorgasmiei.
Cauze fiziologice la bărbați
Și în cazul bărbaților, afecțiunile neurologice pot afecta sensibilitatea nervilor din zona pelviană determinând astfel apariția anorgasmiei.
Scăderea nivelului de testosteron pe fondul unor dezechilibre hormonale este o altă cauză determinantă pentru anorgasmia la bărbați, iar pe listă mai putem adăuga problemele cardiovasculare, ce afectează fluxul sanguin din zona genitală provocând probleme de erecție asociate cu anorgasmia.
Nu în ultimul rând, afecțiunile prostatei pot fi un alt factor de risc, inclusiv intervențiile chirurgicale pentru tratarea acestora.
Mai trebuie precizat faptul că anorgasmia poate fi determinată și de anumite medicamente cum ar fi antidepresivele, stabilizatorii emoționali, inhibitorii monoamin oxidaze, blocanții alfa-beta adrenegenici, blocanții nervilor simptomatici și medicamentele folosite în tratarea ulcerului.
Cum este diagnosticată anorgasmia ?
Pentru diagnosticarea anorgasmiei, medicii iau în considerare trei criterii pe care pacientul trebuie să le întrunească. Primul dintre ele este întârzierea, absența sau o reducere semnificativă a intensității orgasmului în timpul activităților sexuale, în condițiile unui nivel ridicat de excitare. A doua condiție este disconfortul sau problemele în relația de cuplu pe care această disfuncție le generează, iar al treilea criteriu vizează eliminarea altor posibile cauze medicale ce ar putea include printre manifestări și anorgasmia.
Pentru a stabili existența acestor condiții, medicul poartă o discuție prealabilă cu pacientul, cerându-i să descrie simptomele, frecvența acestora, modul de manifestare și interesându-se totodată de istoricul medical, care este relevant mai ales în privința celui de-al treilea criteriu enumerat mai sus.
Această primă etapă se numește anamneză și este urmată de un consult clinic ce poate oferi medicului noi indicii în stabilirea exactă a diagnosticului. Este necesar ulterior și un set complet de analize de sânge, iar în funcție de cauzele suspectate, pacientul poate fi supus unor investigații neurologice, cardiace, sau psihologice.
De asemenea, un rol important îl pot avea și investigațiile imagistice, mai precis ecografia, tomografia computerizată sau examenul RMN, care permit medicilor să vizualizeze anumite zone la interior pentru a depista eventuale indicii utile în stabilirea diagnosticului.
Tratamentul anorgasmiei
Tratamentul anorgasmiei se stabilește în funcție de cauzele identificate în urma consultului și a investigațiilor, existând mai multe opțiuni, după cum urmează:
Consiliere psihologică și terapie sexuală
Terapia cognitiv-comportamentală și alte forme de consiliere psihologică sunt folosite frecvent pentru a identifica și aborda factorii psihologici care ar putea contribui la anorgasmie, cum ar fi anxietatea, stresul sau traumele anterioare.
În același timp, terapia sexuală efectuată sub îndrumarea unui sexolog poate ajuta la îmbunătățirea comunicării sexuale, la explorarea plăcerii și a dorințelor sexuale și la învățarea de tehnici pentru a atinge orgasmul.
Administrarea de medicamente
Dacă anorgasmia are cauze fiziologice, se tratează prin administrarea de medicamente adecvate în funcție de diagnosticul stabilit în acest caz, fiind țintită cauza pentru ca odată cu ea să dispară și efectul.
Un studiu recent a stabilit că sildenafilul folosit ca substanță activă în pastilele de Viagra ar fi eficient în tratarea anorgasmiei la femei, apărute pe fondul administrării de medicamente antidepresive. În studiu au fost incluse 9 paciente cărora li s-a recomandat să-și administreze o doză de 50 de miligrame de sildenafil cu 60 de minute înainte de a întreține un act sexual, iar ulterior să mărească doza la 100 de miligrame în cazul în care doza inițială nu are efect.
Toate cele 9 paciente au raportat o îmbunătățire semnificativă a orgasmului încă de la prima doză, astfel că sildenafilul și alte substanțe similare din categoria inhibitorilor PDE5 pot fi considerate eficiente în tratarea anorgasmiei la femei, chiar dacă aceste medicamente sunt destinate tratării disfuncției erectile la bărbați.
Terapii hormonale
Terapiile hormonale sunt recomandate în cazul anorgasmiilor provocate de problemele endocrine, care determina apariția dezechilibrelor hormonale. Dacă anorgasmia este asociată cu scăderea nivelurilor hormonale, cum ar fi nivelurile scăzute de testosteron la bărbați sau nivelurile scăzute de estrogen și progesteron la femei, terapia de substituție hormonală poate fi prescrisă pentru a restabili echilibrul hormonal.
Anorgasmia poate fi asociată și cu tulburări ale glandei tiroide, cum ar fi hipotiroidismul sau hipertiroidismul. În aceste cazuri, tratamentul hormonal are rolul de a regla funcția tiroidiană și poate ajuta astfel la îmbunătățirea funcției sexuale.
Nu în ultimul rând, anorgasmia poate fi generată și de anumite disfuncții ale glandelor sexuale, care duc la scăderea nivelului de hormoni sexuali. În astfel de situații, terapia hormonală vizează aducerea la un nivel optim a acestor hormoni, pentru a îmbunătăți astfel funcțiile sexuale.
Care este diferența dintre anorgasmie și frigiditate?
Multă vreme, anorgasmia a fost asociată cu frigiditatea considerându-se că este vorba de una și aceeași problemă. Abia în anul 1970 a fost făcută o distincție clară între cele două tulburări de natură sexuală, în urma unor cercetări care au stabilit că există diferențe semnificative între ele.
Mai exact, anorgasmia se caracterizează prin incapacitatea unei persoane de a atinge orgasmul în timpul activităților sexuale și în condiții de excitare intensă, în timp ce frigiditatea se manifestă prin lipsa de interes față de sex și o dorință sexuală foarte scăzută. Așadar, persoanele cu anorgasmie au dorință sexuală și manifestă interes pentru sex fără a putea ajunge însă la orgasm, în timp ce persoanele frigide pot atinge orgasmul însă nu sunt interesate de acest aspect și nici de activitatea sexuală, în general.
Ambele sunt disfuncții sexuale și afectează în mod special femeile, putând fi cauzate de factori psihologici sau fiziologici asemănători. De asemenea, deși sunt diferite, atât anorgasmia, cât și frigiditatea, pot afecta semnificativ calitatea vieții sexuale dacă sunt ignorate și pot fi tratate cu succes prin metode specifice, în funcție de cauzele generatoare.
De aceea este important ca o persoană care se confruntă cu astfel de probleme să apeleze fără întârziere la ajutorul unui medic sau al un specialist în sănătate sexuală, pentru evaluare și tratament adecvat.
