Micropenis: Ce este, Cauze, Metode de Tratament

Deși denumirea sa spune totul despre această boală, vom începe prin a preciza că micropenisul este o problemă specifică bărbaților, caracterizată prin existența unui penis de dimensiuni reduse.

Există deja o obsesie în mintea multora dintre bărbați cu privire lungimea penisului, mulți fiind nemulțumiți de dimensiunile propriului organ sexual, astfel că este ușor de intuit care este impactul psihologic al acestei boli în cazul celor cu micropenis.

În cele mai multe cazuri de acest gen, nu este afectată funcționalitatea penisului, și de aceea micropenisul nu este considerat o boală în sine, ci mai degrabă o anomalie fizică.

Cu toate acestea, dimensiunea redusă a penisului poate determina scăderea libidoului și chiar declanșarea disfuncției erectile, în condițiile în care bărbații cu o astfel de problemă evită să aibă raporturi sexuale de teamă că nu își vor satisface partenerele.

Din fericire, vorbim de o problemă cu o incidență redusă, estimându-se că aceasta afectează circa 0,7% din populația masculină.

Există și variante de tratament care presupun fie terapie hormonală, fie alungirea penisului pe cale chirurgicală.

Ce este micropenisul ?

Așa cum spuneam, micropenisul nu reprezintă o boală în sine, ci o caracteristică fizică aparte ce constă în existența unui penis de dimensiuni reduse.

Problema poate fi prezentă încă de la naștere sau poate apărea pe parcurs, în anii copilăriei. 

Penisul se dezvoltă anormal în această perioadă, astfel că persoanele în cauză ajunse la vârsta adolescenței și apoi a maturității au un penis mai mic decât dimensiunea minimă considerată normală.

Ce dimensiune are un micropenis ?

În general, se poate vorbi despre existența acestei probleme în cazul persoanelor adulte, dacă lungimea penisului în erecție este mai mică de 7 centimetri.

Cartea “Harriet Lane Handbook” de la Universitatea John Hopkins definește micropenisul după cum urmează:

VarstaLungimea Penisului
6 până la 12 luniMai puțin de 2,3 centimetri
1 până la 2 aniMai puțin de 2,6 centimetri
2 până la 3 aniMai puțin de 2,9 centimetri
3 până la 4 aniMai puțin de 3,3 centimetri
4 până la 5 aniMai puțin de 3,5 centimetri
5 până la 6 aniMai puțin de 3,8 centimetri
6 până la 7 aniMai puțin de 3,9 centimetri
7 până la 8 aniMai puțin de 3,7 centimetri
8 până la 9 aniMai puțin de 3,8 centimetri
9 până la 10 aniMai puțin de 3,8 centimetri
10 până la 11 aniMai puțin de 3,7 centimetri
AdultiMai puțin de 9,3 centimetri

Diagnosticul se stabilește de obicei la vârsta adultă, întrucât în copilărie și adolescență penisul este în creștere, iar o astfel de măsurătoare nu ar fi foarte relevantă.

Cauze

Micropenisul poate avea mai multe, cauze care se stabilesc în urma unei evaluări medicale și pe baza unui set de analize.

În anumite cazuri pot fi necesare și investigații genetice. Stabilirea cu exactitate a cauzelor este foarte importantă, pentru că în funcție de acestea se stabilesc variantele optime de tratament.

Principalele 5 simptome ale micropenisului sunt următoarele:

  • Factori congenitali – micropenisul poate fi rezultatul unor anomalii congenitale care afectează dezvoltarea normală a penisului în uter. Aceste anomalii pot include tulburări hormonale sau probleme genetice.
  • Deficitul hormonal – un dezechilibru hormonal în timpul dezvoltării fetale sau în copilăria timpurie poate duce la apariția micropenisului. Mai precis, un nivel scăzut al hormonilor responsabili de dezvoltarea normală a penisului, cum ar fi testosteronul și hormonul de creștere, poate influența dimensiunea penisului.
  • Sindrom genetic – unele sindroame genetice pot fi asociate cu micropenisul, iar aici ne referim la sindromul Kallmann, sindromul Prader-Willi sau sindromul Bardet-Biedl.
  • Excesul de estrogen – în unele cazuri, un nivel ridicat de estrogen în timpul dezvoltării fetale poate inhiba dezvoltarea normală a penisului.
  • Utilizarea unor medicamente – anumite medicamente luate în timpul sarcinii sau în copilărie pot influența dezvoltarea organului genital și pot contribui la apariția micropenisului.

Cum este diagnosticat un micropenis ?

Diagnosticarea micropenisului se face în principal pe baza evaluării fizice a pacientului, iar confirmarea vine în urma măsurării organului genital în erecție.

Așa cum spuneam, dacă lungimea acestuia este sub 7 centimetri se consideră că pacientul are micropenis. Uneori, măsurătoarea poate fi efectuată și în stare flască, însă lungimea în stare erectă este considerată ca fiind cea de referință.

Mult mai importantă este stabilirea cauzelor determinante, iar în acest sens sunt parcurse următoarele etape:

  • Evaluarea istoricului medical – medicul va discuta cu pacientul pentru a obține informații despre dezvoltarea sexuală și alte simptome asociate.
  • Analize de sânge – se pot recomanda analize de sânge pentru a evalua nivelurile hormonale, inclusiv testosteronul și hormonul de creștere. Aceste teste pot ajuta la identificarea unui posibil dezechilibru hormonal care ar putea contribui la dezvoltarea deficitară a penisului.
  • Investigarea genetică – în anumite cazuri, se poate recomanda investigarea genetică pentru a detecta eventuale sindroame genetice asociate cu micropenisul, pe care le-am menționat în capitolul anterior.

Diagnosticul poate fi stabilit de un medic urolog sau endocrinolog, care va recomanda și opțiunile potrivite de tratament, în funcție de cauzele identificate.

Tratamentul micropenisului

Scopul tratamentului este acela de a alungi cu câțiva centimetri lungimea penisului, astfel încât pacientul să poată avea o viață sexuală normală și totodată să fie eliberat de impactul psihologic negativ pe care o astfel de afecțiune îl are.

Tratamentul se stabilește în funcție de cauzele care au dus la dezvoltarea insuficientă a penisului, iar în din acest punct de vedere există două opțiuni.

Terapia hormonală

Dacă micropenisul este rezultatul unui dezechilibru hormonal, cum ar fi un nivel scăzut de testosteron medicul poate recomanda administrarea de hormoni deficitari. Se reface astfel echilibrul hormonal, care va stimula creșterea și dezvoltarea penisului până la o dimensiune considerată normală.

În cazurile în care micropenisul este asociat cu deficitul de hormon de creștere, terapia cu astfel de hormoni poate fi utilizată pentru a sprijini creșterea normală a penisului.

Aceasta implică administrarea de hormon de creștere prin injecții subcutanate, iar rezultatul va fi același pe care l-am menționat mai sus.

Chirurgia reconstructivă

Daca problema nu este de natură hormonală sau dacă tratamentul hormonal nu a dat rezultatele scontate, o altă opțiune terapeutică este chirurgia reconstructivă.

Operația poate implica eliberarea ligamentelor care leagă penisul de osul pubian, pentru a oferi o mai mare expunere a organului genital. În plus, pot fi utilizate tehnici de grefare de țesut pentru a mări dimensiunea penisului.

Mai trebuie precizat că tratamentul micropenisului este personalizat în funcție de cauza specifică și de nevoile individuale ale pacientului.

Afectează micropenisul funcția sexuală ?

În cele mai multe cazuri micropenisul este perfect funcțional, iar singurul inconvenient este dat de dimensiunea acestuia. Vorbim totuși de un inconvenient major pentru orice bărbat, astfel că poate afecta încrederea și stima de sine iar acest lucru se reflectă și asupra activității sexuale.

Bărbații cu micropenis se simt frustrați și evită să se implice într-o relație sau să aibă raporturi sexuale, fiind convinși că nu își pot satisface partenerele și chiar temându-se că  s-ar putea face de râs din cauza dimensiunii reduse a penisului.

Așadar, micropenisul are un puternic impact psihologic, iar pe acest fond estre posibil să apară și disfuncție erectilă temporară sau chiar permanentă.

Cu toate acestea, bărbații cu o astfel de problemă trebuie să conștientizeze faptul că există multe alte aspecte care influențează o viață sexuală sănătoasă și satisfăcătoare, cum ar fi comunicarea deschisă cu partenerul, intimitatea emoțională și explorarea plăcerii în diverse modalități. Aceste aspecte pot juca un rol crucial în satisfacția sexuală și pot compensa într-o anumită măsură eventualele dificultăți asociate cu micropenisul.

Așadar, micropenisul este o condiție medicală în care dimensiunea penisului este semnificativ mai mică decât dimensiunile considerate normale. Cauzele pot fi de natură congenitală, hormonală sau genetică, iar în funcție de acestea se stabilesc și soluțiile optime de tratament.

Pentru stabilirea diagnosticului și a soluției terapeutice este nevoie de prezentarea la un medic urolog sau endocrinolog.

În plus, sprijinul psihologic și consilierea pot fi utile în gestionarea problemelor emoționale cu care se confruntă marea majoritate a bărbaților cu micropenis.